Uncategorized @ro

La vânatul de talie medie și mare, la care, de regulă, se utilizează proiectil unic, țeava predilectă este cea ghintuită, iar cea mai uzitată e carabina. Bineînțeles, calibrul „se asortează” cu specia vizată, pe o plajă relativ largă, de la căprior până la cerb comun. Așa-numitul „vânat negru”, reprezentat de mistreț, suscită o mai amplă diversificare a opțiunilor în materie de arme și calibre, dictată îndeosebi de configurația terenului pe care se organizează partida de vânătoare. Îndeobște, puștile cu țevi netede se dovedesc eficace la distanțe reduse, când standurile sunt amplasate în pădure, în imediata apropiere a acesteia sau pe linia somieră, unde cursa porcilor sălbatici în loc deschis este scurtă, de numai câțiva metri, atât în față, cât și în spate. În afara prezenței de spirit, vânătorului i se solicită în acest caz o capacitate de reacție sporită și capacitatea de a declanșa, rapid și sigur, focul eficient. Am mai multe exemple de camarazi care și-au adăugat în palmares un dubleu în asemenea ocazii, cel mai la îndemână fiindu-mi distinsul ornitolog Matei Tălpeanu, astăzi la vârsta patriarhilor: cu o… Citește mai mult

BRACONIERI CU LAȚUL        Zilele trecute, profitând de vremea îngăduitoare din această toamnă neobișnuit de lungă, am pornit împreună cu prietenul meu Casian pe Dubul în sus, către o tăietură veche, în căutare de ghebe. Aveam informații că aceste ciuperci de octombrie, destul de rare la timpul lor, în luna trecută, din pricina secetei, s-ar fi trezit miraculos la viață pe cioatele mângâiate de soarele pieziș al lui noiembrie. Toată noaptea curseseră stoluri de gârlițe dinspre miazănoapte, și ele întârziate nefiresc de mult în taigaua de baștină.        Ne-am răsfirat în parchetul cotropit de zmeur și curpeni de mur, printre mesteceni și fagi nevârstnici, cu gând să ne întâlnim la drum peste două ceasuri. Am găsit, într-adevăr, câteva buchete de bureți, dar mult sub așteptări. Camaradul meu, și el vânător, a scos din raniță, pe lângă roadele râvnei sale de culegător, și un trofeu insolit: o sârmă vârtoasă, cu ochi larg, în care își prinsese piciorul într-un punct de trecere obligatorie, pe o potecă a sălbăticiunilor. Fost șef de ocol silvic, i se părea de tot hazul să cadă tocmai… Citește mai mult

În România zilelor noastre, legea vânătorii, dacă ar fi fost ființă umană, putea fi taxată ca versatilă. Dar așa, ca produs al intereselor de moment ale diverselor persoane sau grupări cu o cât de firavă tangență la activitatea cinegetică, ea rămâne cea mai instabilă dintre legi. În ultimele două decenii, numai cine nu a vrut n-a mutilat-o, astfel că, dacă vrei să te descurci în jungla înlocuirilor și adaosurilor succesive la textul inițial, îți trebuie neapărat o macetă și un munte de răbdare.        De pildă, chiar în clipa de față stau la rând trei inițiative legislative nou-nouțe privitoare la modificarea statutului tot atâtor specii din fauna noastră: ursul brun, capra neagră și cormoranul mare. Cum se întâmplă de obicei la noi, mi-e teamă că vom asista la alte experimente, menite să încurce și mai mult lucrurile, nicidecum să le limpezească.        Ursul este exemplul cel mai bun pentru ideea de bâjbâială mioritică în privința relației omului cu mediul. Când aflat, fără excepție, la cheremul unui singur personaj, pușcașul suprem (pentru satisfacerea căruia obedienții au scornit metode fanteziste, cum a… Citește mai mult