• Skip to main content
  • Skip to footer

Clubul Vanatorilor

  • Spicuiri vânătorești
  • Artă cinegetică
  • Biblioteca vânătorului
  • Revista „Carpații”
  • Revista vânătorilor

Stiri vanatoare

Despre „Frate Nicolae”

23 decembrie 2021 by Clubul Vanatorilor

        Acum, aproape de cumpăna dintre ani, romanul ,,Frate Nicolae”,  tocmai tipărit la prestigioasa editură sibiană ,,Honterus„, este un deziderat împlinit !         Cu eforturi extinse, conjugate, cu suportul unor oameni inimosi, după nouă decenii, în sfârşit, s-a reuşit aducerea unei scriituri epice, necesare, de mare finețe şi sensibilitate, la îndemâna cititorilor de limbă romană. Prima editie, în limba germană, a aparut la  Sibiu în anul 1931. O succesiune de ediții au fost promovate în Ardeal și spațiul Europei centrale! Toate s-au bucurat de o receptare entuziastă. Astfel, romanul ,,Frate Nicolae” este la loc de cinste între operele de referință ale literaturii Carpaților Transilvaniei!         Mulțumiri alese trebuie să adresăm prevalentului promotor, Alexandru Bârsan, cel care deja ne-a obişnuit cu surprize memorabile din domeniul cultural cinegetic. Dânsul abordează o succintă prezentare a traducătorului, patronul spiritual al vânătorilor transilvăneni, Dr. Ionel Pop, precum şi un glosar al termenilor mai puțin uzuali din carte. Prefața lucrării şi nota asupra ediției au fost scrise de către G. Cheroiu.         Narațiunea este o înșiruire  de elemente care întrunesc, expuse într-o maniera romanțată, etologia ursului brun…. Citește mai mult

Filed Under: Spicuiri vanatoresti, Stiri vanatoare, Uncategorized @ro Tagged With: Emil Witting, Frate Nicolae

Un secol de la apariția ,,Revistei Vânătorilor” !

25 noiembrie 2019 by Clubul Vanatorilor

            Un secol de la apariția ,,Revistei Vânătorilor” !        În vara acestui an s-au implinit 100 de ani de la apariția primei reviste de vânătoare din România mare, proaspăt unită, dupa momentele tulburelui an 1918. Pana la acest episod, trebuie amintit că in vechiul regat au mai ființat două reviste tematice, respectiv,,Diana” si revista ,,Vânătoarea in România”.     Astfel, pentru noua tară monarhistă, au inceput, in decursul câtorva decenii de regalitate, manifestări profunde in majoritatea domeniilor, iar cel al vânătorii a captat o dimensiune vizibil superioară anilor anteriori. Cadrul legislativ, marcat de contribuțiile unor elitisti ai domeniului, a inregistrat acte normative memorabile pentru obstea vânătorimii române.    Primul Congres vânătoresc din Romania intregită, s-a desfasurat la Sibiu in anul 1919. Au fost participanti de seama din toate partile Ardealului si ale celorlalte provincii la ,,prima adunare vanătorească românească”. Asadar primul congres vânătoresc nu a fost, asa cum sustineau unii necunoscători, la Bucuresti, ci in centrul țării, la Sibiu.   Dr.Gheorghe Nedici a tinut discursuri tematice de interes in legatură cu situatia vânatorii din Romania Mare, iar printre altele, foarte… Citește mai mult

Filed Under: Spicuiri vanatoresti, Stiri vanatoare, Uncategorized @ro

Expo ”Hunting Moldavia 2019”

26 septembrie 2019 by Clubul Vanatorilor

Expo ”Hunting Moldavia 2019”, unica expoziție cu vânzare, de vânătoare și pescuit, din Moldova, organizată la Bacău, în perioada 2012 – 2018, nouă ediții consecutiv, se desfășoară și anul acesta în perioada 25 – 27 octombrie, la TNT Club Sport, str. Arcadie Șeptilici, nr. 5, municipiul Bacău, prin organizarea S.C. SITAEL TEAM 2018 s.r.l. Ne adresăm, astfel,  oamenilor de afaceri, managerilor, vânătorilor și pescarilor profesioniști din toate organizațiile naționale sau internaționale, silvicultorilor și iubitorilor de natură, deopotrivă, publicului larg, în general. Oferim oportunitatea de a petrece trei zile atractive într-o atmosferă prietenească și vânătorească, timp în care se pot schimba idei de afaceri, se pot cunoaște oportunități de vânătoare și pescuit noi și nu în ultimul rând, se pot petrece clipe de neuitat cu prietenii, în prezența gastronomiei vânătorești și a vinurilor alese.  Vizitatorii au șansa de a achiziționa, de la firme de prestigiu, îmbrăcăminte, încălțăminte, echipamente, accesorii specifice și produse de înaltă calitate. De asemenea, aceștia beneficiază de servicii în domeniu și de șansa de a viziona expoziții unicat de trofee cinegetice. Organizăm concursuri și oferim premii câștigătorilor. În acest sens, au confirmat participarea la… Citește mai mult

Filed Under: Stiri vanatoare

Sărbătoarea vânătorilor si pescarilor din judetul Alba

9 septembrie 2019 by Clubul Vanatorilor

In prag de toamnă  calendaristică, dar cu o atmosferă de vară toridă, asa cum deja ne-am obisnuit de opt editii, nu departe de urbea Alba Iulia, s-a desfăsurat festivalul ,,Ziua Vânătorului  si Pescarului din judetul Alba”. Un festival tematic,  mult asteptat de toata vânătorimea si pescarii din această regiune a frumoasei noastre Transilvania.    Un pretext laudabil care a unit vanătorii si pescarii, sub toate stindardele camaraderei autentice.       Zilele in care s-a muncit intens pentru a a asigura impecabil toate etapele preparatorii  au contat si au conlucrat la asigurarea unui eveniment reusit din toate punctele de vedere.    Trebuie să amintesc aici receptivitatea si contributia permanentă a presedintelui AJVPS Alba, dl. Vasile Bucur, alături de coordonatorul tehnic, dr. Felix Bogdan Dragomir, precum si intensa muncă depusă de paznicii de vânătoare si pescuit ai asociatiei.  Ar trebui să fac o lista interminabilă  cu tot personalul angrenat in buna organizare a desfătăciunii cinegetice.     Nu pot să nu mentionez niste oameni care si-au aratat intreaga disponibilitate si devotamentul pentru tot ce a trebuit dus la indeplinire : Dani Ureche, Gheorghe Lupsa,… Citește mai mult

Filed Under: Spicuiri vanatoresti, Stiri vanatoare, Uncategorized @ro

Eveniment cultural cinegetic la Sibiu

21 mai 2019 by Clubul Vanatorilor

Eveniment cinegetic cultural la Sibiu       Sibiul, unul dintre cele mai importante oraşe din estul Europei, a găzduit sâmbătă, 18 mai, în cadrul Muzeului de arme si trofee ,,August von Spiess”  inaugurarea sălii ,,Ionel Pop” reputat corifeu al literaturii cinegetice, iubit de cititorii de toate vârstele. Anul acesta  se vor împlini 130 de ani de la naşterea celui mai mare scriitor de literatură vânătorească, Ionel Pop, acest superlativ absolut al culturii cinegetice autohtone.    Deja de câţiva ani, o mână de oameni inimoşi, pasionaţi de arta cinegetică, au creat o tradiţie în plină ascensiune de promovarea a culturii vânătoreşti, prin întâlniri şi manifestări memorabile. Astfel, aici la Sibiu, s-au lansat mai multe volume de literatură autentică. Existența variatelor muzee sibiene constituie o atracţie incontestabilă a regiunii.    Muzeul de arme şi trofee ,,August von Spiess” s-a impus ca un important obiectiv cultural-ştiinţific de referinţă pentru comunitatea vânătorilor din Transilvania şi nu numai, un centru activ care promovează o veritabilă cultură a trecutului şi prezentului desprinsă din domeniul silvo-cinegetic. Sala Ionel Pop a luat naştere cu implicarea neobosită a domnului Alexandru… Citește mai mult

Filed Under: Spicuiri vanatoresti, Stiri vanatoare, Uncategorized @ro

O NOUĂ CARTE DESPRE VÂNĂTOARE

27 aprilie 2019 by Clubul Vanatorilor

În preajma acestor sărbători de primăvară, a apărut o nouă carte semnată de Gabriel Cheroiu: Viziunile Sfântului Eustațiu. După cum ne-a obișnuit autorul, aceasta reprezintă un corolar al experiențelor și trăirilor sale cu fior cinegetic, în adaos recent față de cele anterioare, deja cunoscute cititorilor lui fideli. Al paisprezecelea său volum, de maturitate absolută ca scriitor, continuă linia celui anterior, Vânătoare după vânătoare, în același stil alert, oarecum gazetăresc, parcă menit să consoneze cu fervoarea ritmului cotidian, inclusiv în devorarea emoției artistice.        Parcursul epic impresionează prin diversitatea sa. Ca într-o adevărată cavalcadă, scenele, pățaniile și meditațiile pe tema vânătorii se succed cu vivacitate, lăsând impresia că fiecare dintre ele solicită o mai îndelungată aplecare asupra subiectului, de data aceasta din partea cititorului, văzut ca partener de taifas, de zăbavă, ca în fața unui pocal cu vin bun, într-o cabană îmbătrânită și simplă, pierdută în sihăstriile muntelui. Poate că tocmai pe acest moment s-a bizuit scriitorul când a ales, pentru noua lui carte, rețeta multitudinii de scene al căror erou principal este însăși vânătoarea, pe meleagurile noastre, astăzi.        Undeva,… Citește mai mult

Filed Under: Spicuiri vanatoresti, Stiri vanatoare

Footer

Despre club

Un club al tuturor vânătorilor pasionați atât de cultura vânătoareasca, cât și de vânătoarea în sine. Artă cinegetică, literatură vânătorească, reviste interbelice si biografiile unor mari scriitori și artiști sunt doar cateva lucruri pe care le veti putea descoperi pe această pagină.

Contact

 Sibiu, Romania

 contact@clubulvanatorilor.ro

 www.clubulvanatorilor.ro

 Clubul Vânătorilor

Copyright © 2026

Logo footer