Unul dintre puţinii pictori care au redat peisaje cu vietăţi din natură este şi pictorul basarabean Nicolae Gumalic, contemporan cu pictorul gălăţean Nicolae Mantu, tablourile acestuia au ilustrat paginile revistelor cinegetice ale vremii, „Carpaţii”, „Revista Vânătorilor”, „Vânătorul”, „Basarabia Vânătoarească” şi alte cotidiene şi reviste editate la Chişinău.
Nicolae Gumalic s-a născut la data de 13.04.1867 la Chişinău şi a decedat la data de 06.12.1959 la Bucureşti, în vârstă de 92 de ani.
Din anii fragezi ai copilăriei, Nicolae Gumalic a manifestat vădite înclinări spre artele plastice, pictură şi desen. Dădea dovadă de o uimitoare dexteritate manuală, confecţionând ca şi mai târziu din te miri ce ,câte un obiect decorativ sau de uz curent: casete, tabachere, lampadare, paravane şi câte alte creaţii ale micului „Colea”, împodobeau casa părintească din comuna Sărăteni, judeţul Orhei.
Bunicul pictorului, Hristofor Gumalic a fost arhitect brevetat în Franţa şi a urmat studii de bizantologie la Constantinopoi, unde a fost premiat pentru proiectul palatului de la Buiukbarab şi a avut 3 fii: loan, Dimitrie şi Ecaterina.
loan, tatăl pictorului era un cunoscut erudit şi poliglot, culegător de zicale în mai multe limbi, pătimaş călător şi iubitor de frumos, şi-a dăruit preţioasele colecţii de artă comisiei muzeelor din Petersburg. Studiile şi le făcuse la Paris.
Mama pictorului, Olimpia Gumalic, era fiica lui Harizie Exashu, serdar al domnitorului Alexandru loan Cuza şi a soţiei sale Eufrosenia, născută Vacamia, femeie de o rară şi o vestită frumuseţe.
După absolvirea liceului, îşi urmează vocaţiunea şi se înscrie la Academia de belle arte din Petersburg. La examenul de admitere este remarcat de rectorul academiei, celebrul pictor rus Ilia Efimovici Repin (1844-1930), care îl repartizează în clasa sa. Aici studiază Nicolae Gumalic, devenind şef al acestei clase. În 1898 termină Academia cu diplomă de gradul 1 şi titlul de artist medaliat pentru lucrarea de diplomă „Armăsar corbiu”. Nicolae Gumalic este trimis de către mentorul său pentru perfecţionare la Roma, unde se specializează mai cu seamă în elementele sale favorite: perspectivă şi colorit și cutreieră cele mai frumoase locuri din Italia în căutare de inspiraţii şi subiecte.
Premiat pentru pânzele „Copil napolitan” şi „La tormina”, lucrează în cadrul vilei Medici (1899-1901 ). De acum făgaşul liberei creaţii îi este deschis. Dar intrat în ţară el mai rămâne pe lângă dascălul său până în anul 1906 şi este prins în vigoarea unei prietenii care nu se va curma decât odată cu viaţa marelui maestru. Gumalic îl secundează atât în lucrări academice, cât şi în comenzi, printre care faimosul portret reprezentâdu-l pe ţarul Nicolae al ll-lea în uniformă de cavaler de gardă şi de care este legat un incident hazliu. Ţarul îi pozase lui Repin doar pentru cap şi mâini rămânând ca uniformă să fie pictată în atelierul maestrului de pe un manechin. Gumalic se îmbracă şi se fotografiază cu ea, păstrând întocmai poza suveranului, fiind şi de aceeaşi statură ca el. Fotografia aceasta atât de neobişnuită, înveseli sferele artistice ale capitalei Rusiei, dar nu şi cele ale sferelor poliţieneşti , căci până la urmă zglobiul pictor s-a ales cu un avertisment care îl declara pasibil de pedeapsă pentru lezmajestate, încurcătură din care a scăpat doar mulţumită maestrului Repin, destul de revoltat şi el. Plecat din Petersburg, Nicolae Gumalic a menţinut statornic legătura cu dascălul său şi ultimele scrisori le-a primit prin anii 1930, cu puţin înainte de moarte maestrului, emigrat în Finlanda. În ele, Repin îşi exprima mulţumirea pentru faptul că discipolul său a rămas credincios artei, „trăind numai din ea, prin ea şi pentru ea”.
Stabilit în provincia natală Plosca-Pistruieni,judeţul Orhei, Gumalic îşi amenajează frumosul atelier din faţa grădinei publice, unde lucrează cu râvnă şi avânt.Preferă totuşi atelierul de vară .improvizat de dânsul ,într-un pavilion decorativ , din parcul Plosca- Pistruieni a surorii sale Ecaterina.în aceste două locuri de creaţie execută pictorul multiple lucrări ,o seamă de portrete-comenzi ,în care dă viaţă şi expresie unor figure din acea vreme.Cinci expoziţii ale peredvijnicilor(1909-1913),îi doresc pânzei elogioase apreciată de presă şi foruri competente,dintre care unele au intrat în colecţii de stat şi particulare (Palatul Povlosk, Palatul lurieski,Colecţiile.
lsupov,Casso,Terescenco,Narâskin).Printre ele s-au distins deosebit pânzele “Pescar de pe Răut” ,prin surprinzătorul efect al stropilor căzând din mreajă, “Pe sub stuf, prin chipurile râzânde ale luntraşilor care se răsfrâng în unda decontată de lopeţi, “La plug”, tablou de mari dimensiuni din care se desprinde sforţarea cailor trăgând câteva pluguri împrăştiate pe un lan,unde miroşi pământul aburit de-a lungul brazdelor.
La salonul de artă din 1913 au fost admise două pânze : “Portretul în jilţ” şi “Copii speriaţi de şoarece”, achiziţionate unul de scriitorul rus Kuprin şi altul de ambasada engleză .în atelierul său de vară de la Plosca-Pistruieni.pictorul se îndeletnicea cu schiţarea chipurilor de oameni simplii în clipele de răgaz pe care I ie lăsau lucrările mai importante.
Aşa ieşiră de sub penelul său studiile “Bătrânul grădinar” şi “Ţigancă bobind”. Se apropria cu stăruinţă de popor, căutând şi deosebind în el linia firească şi nemijlocită la care ţinea mai presus de tot, în meşteşugul său. Poate de aici se şi trage îndeobşte cunoscutul său democratis al vederilor şi atitudinilor sale sociale şi politice. În perioada dintre cele două războaie mondiale, Gumalic organizează câte o expoziţie a operelor sale, care atrage regulat un numeros public, chiar şi de peste hotarele Basarabiei, având drept urmare o mulţime de comenzi.
Însuşirile artistului se afirmă prin excelenţă în peisaj şi portret, cu specifica lui gingăşie a tonalităţilor şi vapoaroase efecte de lumină.
Prin anii 1920-1938, sala Dales din Bucureşti găzduieşte o serie de expoziţii ale lui, reprezentând neîndoielnic succese urmate de numeroase achiziţii şi solicitări, printre care Fundaţia Mihail şi Colecţiile Golgoteanu, Nicolae Săulescu, Râmniceanu, Birman, Bulat-Vanchenici, Gh.Cica.
Domnul inginer Bârsan Alexandru din Sibiu, vânător pasionat, colecţionar de literatură şi de obiecte de artă cinegetice, deţine un tablou semnat Nicolae Gumalic, intitulat „Iarnă grea”.
Fiind mare iubitor al naturii, Nicolae Gumalic era şi un pătimaş vânător, lucru care i-a prilejuit cele mai bune peisaje ale sale, cu o neobişnuită prezenţă a animalelor: vulpi sau iepuri, păsări sau lupi. Ţintaş de mâna întâia, cu ireproşabilul spirit camaraderesc, a fost casier şi membru al societăţii de vânătoare „Ţapul”. A ilustrat în mod regulat revistele vremii „Carpaţii”, „Revista Vânătorilor”, „Vânătorul”, „Basarabia Vânătorească”.
Mai avea şi pasiunea fotografiei, realizând clişee de o remarcabilă valoare artistică, după care uneori picta. Era preşedintele asociaţiei artiştilor plastici din Basarabia. A dat mereu dovadă de o proverbială modestie. În timpul vizitei regelui Carol al ll-lea al României la una din expoziţiile sale de la sala Dales , el s-a ascuns punând pe altcineva să dea explicaţiile de rigoare. Întregul fel de viaţă ai acestui artist trăda sobrietatea, ponderarea şi încă o dată modestia.
După cel de-al doilea război mondial se stabileşte la Sighişoara. Aici îşi duce mai departe munca de creaţie, executând comenzi din partea unor instituţii şi ministere. Prin decretul nr. 431 din anul 1951 al Consiliului de Miniştrii, i se atribuie o pensie specială.
Prin arta lui de manieră clasicistă, de un realism moştenit de la profesorul său Ilia E. Repin, artistul plastic basarabean era şi mesagerul unei nostalgii care îi învălui doar pe cei care trăiseră clipe de neuitat, într-o epocă ce apunea definitiv făcând loc unor timpuri noi cu alte valori, cu alte pământuri, cu alte repere morale.
Prin acest material inedit, noi completăm patrimoniul nostru naţional şi întregim biografia unui distins artist care a fost discipolul lui Ilia Efimovici Repin şi a promovat cu perseverenţă arta genialului său profesor.
Aurel Hărăguş