,,Deschiderea’’ la căpriori
După o iarnă ,,altfel’’, ale cărei vestigii încă mai stăruie în cotloane umbroase si pe culmi, chiar si acum, în miez de Florar, putinele zile mai însorite au declansat o adevărată explozie vegetală. Asadar, vara se va întemeia, grăbită, în mustul zăpezii, căci primăvara a căzut, dacă îmi amintesc bine, într-o joi.
Faptul că poienile, fânetele sau culturile agricole au adăstat mai mult, în acest an, sub puterea iernii reprezintă, pentru împătimitii vânătorii la căprior, un cutit cu două tăiduri. Partea bună este că, în lipsa unei vegetatii abundente în perioada premergătoare deschiderii sezonului de vânătoare la această specie (15 mai), observatiile din teren s-au bucurat de o excelentă vizibilitate. Reversul medaliei îl constituie faptul că, erbivor extrem de selectiv fiind, căpriorul, mai cu seamă cel din regiunile de deal si de munte, nu a beneficiat de hrană suficientă exact în perioada cresterii coarnelor, care se încheie, de regulă, în luna aprilie.
După cum se stie, începutul sezonului de vânătoare la căprior este alocat selectiei, activitate de maximă importantă pentru păstrarea unui nivel valoric ridicat al populatiei acestei specii. Dată fiind apropierea alergatului (perioada de împerechere la căpriori), masculii purtători de coarne anormale, cu defecte iremediabile, transmisibile genetic, trebuie eliminati din teren încă de pe acum. De altfel, multi vânători preferă să caute si să-si adjudece un trofeu bizar, o anomalie, mai interesant ca aspect decât unul conventional. În plus, fată de un trofeu comun, cel de selectie, dată fiind raritatea lui, presupune mai mult efort în căutare, mai multe zile de observatii dar si mai multă încântare în mijlocul naturii.
În zorii acestei zile, am zăbovit câteva ceasuri într-unul dintre cele două observatoare din poiana cu numele tenebros de Cruhla, în Bucovina, nu departe de fruntariile de miazănoapte ale tării. Sunt acolo câteva poteci ale sălbăticiunilor. Într-un loc, am găsit chiar râmătură proaspătă, semn că mistretii căutaseră nu demult larve de cărăbusi, rădăcini de brânduse sau trufe. În lotul moale de lângă o bahnă erau întipărite urme de lup; e adevărat, vechi de câteva zile si neobisnuit de mari, de mascul solitar. A iesit cu bine din iarnă si din cele câteva vânători organizate, când au fost dijmuite două haiticuri pripăsite aici de dincolo de granita cu Ucraina, adevărat rezervor de lupi pentru Carpatii nostri.Acest exemplar puternic este de-al locului. Cunoaste bine hătasurile, poienile, sihlele de nepătruns si scapă întotdeauna teafăr din fata pustilor, oricât de ingenios ar fi asezate în standuri, la vânătorile cu hăitasi. De câtiva ani, i se găseste doar urma, când si când, în locuri dintre cele mai neasteptate.
După un ceas petrecut în observatorul înalt (hochstand, cum a rămas în limbajul vâtătoresc al localnicilor, după aproape un secol si jumătate de trai sub coroana habsburgică), cârâitul câtorva gaite gurese m-a făcut atent. Într-un târziu, a iesit din penumbra pădurii o ciută (pentru traducătorii de la canalul de televiziune ,,Hunting and Fishing’’ , ciuta este femela cerbului comun nu căprioara, cum, cu exasperantă perseverentă, ni se tot spune în comentarii). A traversat încet poiana, către pădurea mare. Căpriorul pe care-l asteptam nu s-a ivit. Deja soarele se ridicase deasupra molizilor, asa că am hotărât să mă retrag, pentru a revenii spre seară. Încă nu terminasem de coborât scara observatorului, că brăhnitul de alarmă, binecunoscut, al tapului m-a făcut să tresar. Pesemne, avusese o bănuială sau chiar mă simtise si a stat la adăpostul pădurii, cine stie cât, fără să iasă la lărgime. Abia când s-a dumirit, m-a ,,certat,, si s-a mistuit în adâncul codrului. I-am auzit glasul gros, aspru, depărtându-se către valea pârâului. Acum stiu: e tapul cel bătrân, si ,,viclean si prepuelnic,, , cum ar fi zis mosul meu Pentelei, vânător din alt veac. Nu-i nimic, sezonul abia a început. Voi veni si mâine…si, de va fi, vă voi povesti.
dr. Gabriel CHEROIU