Căpriori de selecție
Primele săptămâni de după începutul perioadei de vânătoare la căprior sunt cele mai potrivite pentru selectie. Avantajele sunt multiple. În primul rând, indiferent că vorbim de zonele de câmpie, de deal sau de munte, vegetatia încă nu face dificile observatiile de teren, iar activitătile agro-pastorale (cositul fânetelor, păsunatul animalelor domestice) nu au început. În plus, după o iarnă si o primăvară capricioase, căpriorii ies mai devreme, seara, la păscut si zăbovesc mai mult, dimineata, în locuri deschise, nevoia de hrană fiind, acum, stringentă. Nici tântarii nu sunt încă prea ofensivi, asa că putem rezista ore întregi fără adjuvante în observatoare deschise sau la marginea pădurii, în deplină nemiscare. Obligatoriu, nu trebuie să ne lipsească un binoclu performant sau un spectiv (traducătorii de la canalul tv ,,H & F,, îi tot spun ,,monoclu,, , ceea ce este cu totul altceva), cu indice crepuscular adaptat la conditiile de luminozitate redusă din zori si din amurg. Cât priveste arma de vânătoare, se impune folosirea unei carabine sau a unei arme mixte, calibrul tevii ghintuite situându-se în plaja cuprinsă între .222Remington si 8×57, cu accent pe cele din zonă 5,6×50 si – 6,5×57. Desi nu este obligatoriu, de multe ori se dovedeste salutar un câine de vânătoare din categoria limierilor, specializati în căutarea vânatului rănit. Tenacitatea si acuitatea olfactivă specifice acestor rase, în general de sorginte germanică, îi fac extrem de eficienti în recuperarea vânatului mijlociu si mare necăzut în foc si nu de putine ori în lipsa limierilor, pierdut.
Referitor la armă, potrivit principiului ,,tot pătitu-i priceput,, , recomand folosirea carabinei proprii, iar nu a uneia de împrumut sau achizitionate de curând si netestate, personal, în poligon. Nu pot uita nici astăzi cum, cu un deceniu în urmă, am ratat cu arma paznicului de vânătoare care mă însotea (a mea era încă în toc) pe fondul Domnesti, nu departe de Capitală, un căprior cu un singur corn, anomalie rarisimă. Este inutil să adaug că n-am mai întâlnit de atunci niciun alt ,,inorog,, . Se stie că, la vânătoare, ocaziile se răzbună. Un alt caz este cel al bunului meu prieten I. C., care a ratat cu o combinata de împrumut, de două ori la rând, la interval de zece minute, acelasi tap. După primul foc, căpriorul a dispărut în pădure, însă fără să ne fi simtit. A revenit în acelasi loc, asimilând, probabil, bubuitura pustii cu un tunet sau cu alt zgomot puternic din natură. Al doilea foc a avut darul să-l alunge definitiv. ,,Amu putem mere,, , a conchis atunci, resemnată, călăuza noastră. Arma avea luneta dereglată, iar omul uitase ce corectie îi spusese proprietarul că trebuie să facă; rezultatul a fost lamentabil. Până la urmă, a renuntat la autorizatie. În plus a pierdut avansul si niste nervi. Eu m-am ales cu câteva plimbări, iar paznicul de vânătoare cu briceagul de firmă al amicului meu, ca reparatie pentru timpul pierdut.
Despre căpriorii de selectie se pot scrie tomuri întregi. De aceea, subiectivismul vânătorului amator, ,,înarmat,, cu notiuni destul de vagi în acest domeniu foarte sensibil, este suprimat de obligativitatea adjudecării trofeului râvnit numai ,,sub aripa,, unui specialist din echipa gestionarului fondului de vânătoare. Iar asta se petrece aproape pretutindeni în lume, pentru a se evita aleatoriul, arbitrarul si confuziile. Un profesionist deosebeste de îndată un tap cu o anomalie trecătoare, odată cu lepădarea din toamnă a coarnelor, de unul al cărui cilindru frontal este afectat iremediabil, exemplar care trebuie eliminat din teren, pentru a nu-si perpetua defectele. La cervide, coarnele reprezintă o oglindă a integritătii organismului, din punct de vedere fizic si hormonal. O disfunctie indusă ori accidentală produce asa-zise trofee bizare, atipice, neconventionale. Aspectul de perucă al coarnelor de căprior constituie una dintre cele mai rare si mai spectaculoase anomalii. Cauzele formării perucii sunt de natură hormonală. De regulă, acestea se dezvoltă în urma unui traumatism care afectează grav activitatea glandelor genitale ale căpriorului, destabilizându-l din punct de vedere hormonal. Generată de cresterea continuă a coarnelor ce nu mai sunt lepădate anual, peruca reprezintă o masă cornoasă diformă, spongioasă, vascularizată continuu, sensibilă, traumatizantă si, în final, fatală pentru animalul vulnerabil.
Prin raritatea si aspectul lor necomun, trofeele de selectie se disting imediat într-o colectie sau pe peretele unei expozitii. Poate că, si de aceea, multi vânători caută ori trofee medalibile, ori trofee bizare. Unii chiar rămân fideli, pe tot timpul vietii, anomaliilor si refuză să-si adauge în palmares căpriori comuni doar de dragul cantitătii. Sunt de admirat, pentru că din principialitatea fiecăruia dintre noi se naste imaginea de ansamblu a tagmei din care facem parte. Asadar, vă invit la selectie!
dr.Gabriel Cheroiu