SEZOANE DE VÂNĂTOARE STABILITE ANAPODA Sunt curios care a fost rațiunea stabilirii zilei de 1 august ca dată a deschiderii sezonului de vânare a viezurelui în țara noastră. Multe specii de interes cinegetic din fauna României fie nu mai pot face obiectul vânătorii (potrivit unor raționamente discutabile), fie au, potrivit legii, o perioadă de vânare în neconcordanță atât cu bioritmul fiecăreia, cât și cu tradiția autohtonă a tagmei. De aici, și multele frustrări ale breslașilor, în mare parte justificate. Gâștele, de pildă, mai ales gârlițele, se bucură de un sezon disproporționat de scurt iarna, în prag de primăvară, deși mai au de stat la noi încă o lună și jumătate. Sunt de acord că Directiva „Păsări” a Uniunii Europene interzice vânarea zburătoarelor pe drumul lor către locurile de cuibărit, dar acest imperativ nu se aplică în cazul nostru, de vreme ce pomenitele anseride se află și încă vor mai zăbovi mult timp în carierele lor de iernare din sudul țării. Apoi, ar mai fi sitarii: în pasajul vernal, când, pe meleagurile noastre, se vânau la „jocul de… Citește mai mult
PORUMBEII GULERAȚI, LA EI ACASĂ
PORUMBEII GULERAȚI, LA EI ACASĂ Este un loc pe versantul împădurit ce mărginește matca sinuoasă a pârâului Ascunsu, unde aud, de-a lungul întregii veri, glasul inconfundabil al porumbeilor gulerați. De bună seamă că acolo își au locurile de cuibărit. Molidișul aparent compact, spart însă de ochiuri stăpânite de arbuști prin peria cărora poți să răzbați cu greu către culme, oferă acestor păsări discrete ascunzișuri ideale pentru depunerea ouălor și creșterea progeniturilor. Dintre columbidele din avifauna noastră, porumbelul gulerat (cunoscut printre vânători mai ales sub denumirea de „popesc”, probabil datorită gabaritului) este cel mai impozant. Acum, la sfârșitul primei decade a lui Cuptor, porumbeii gulerați și-au depus, cu siguranță, a doua pontă. Dacă vremea va fi prielnică, până la adunarea contingentului pentru plecarea spre sud, laolaltă cu semenii lor dinspre miazănoapte, o vor adăuga și pe a treia. Ca la toți membrii familiei – reprezentată, la noi, de porumbelul gulerat, porumbelul-de-scorbură, turturică și guguștiuc –, o pontă se rezumă, de regulă, doar la două ouă, albe și lucioase. Din cei patru-șase pui eclozați într-un an în cuibul rudimentar al… Citește mai mult
RIPOSTA MISTREȚILOR
RIPOSTA MISTREȚILOR Se știe că mistrețul deține un remarcabil potențial de agresivitate, pe care și-l manifestă în funcție de împrejurări. În relațiile intraspecifice, adică în cele cu semenii, el își dezvăluie de mic firea de luptător, în hârjoneli tot mai pline de temperament, până la stabilirea ierarhiei în grup. Mai târziu, încleștările dintre vieri devin, îndeosebi în perioada împerecherii, adevărate demonstrații de forță, în urma cărora combatanții, chiar învingători fiind, poartă pentru multă vreme, poate și pe tot restul vieții, semnele participării la turnir. Pe măsura trecerii timpului, colții-armă, continuu crescători din mandibulă, sunt șlefuiți prin masticație de către colții-gresie, corespondenții lor ascuțitori din maxilarul superior, devenind pumnale cu tăiș ager, în stare să sfâșie, prin clasica lovitură de jos în sus, platoșa vârtoasă a oricărui rival, fie el și trecut prin multe. În competiția interspecifică, statutul mistrețului este nuanțat. Pe meleagurile noastre, o scroafă însoțită de pui, oricât de tenace și experimentată ar fi, nu-și poate salva toate progeniturile în fața atacului marilor prădători carpatini – ursul, râsul și lupul. Mai nou, la șes, li se… Citește mai mult
SEZONUL VÂNĂTORILOR MINUSCULI
SEZONUL VÂNĂTORILOR MINUSCULI Până la urmă, am pățit-o, zilele trecute: tocmai mă bucurasem de o fereastră de cer senin între două ploi lungi, parcă tomnatice, prilej bun pentru o ieșire în teren, că m-am și căpătuit cu o pereche de căpușe nou-nouțe. Abia uitasem de cele din vara trecută, aduse acasă din buruienile ce îmbrăcau malurile Argelului, pe firul căruia îmi încercam agerimea lansetei la moioage. Acum, mi-am cules necazul din ierbăria poienilor traversate în căutarea unui căprior teribil de precaut. După cum vă închipuiți, n-am dat de el, dar m-am ales, la schimb sau pentru consolare, cu două gângănii fixate insidios în locuri oarecum delicate. Primul semn a fost senzația de mâncărime. Scărpinându-mă, le-am depistat. Știam că acetona și untura le anihilează. Greu a fost să le dezrădăcinez, necrozate, din pielea fină în care se înșurubaseră. Oricum, și astăzi locul a rămas sensibil, pruritul încă mă necăjește, iar senzația că, în afara disconfortului, mi s-a inoculat cu acest prilej și vreun alt vrăjmaș minuscul îmi strică somnul. Bizară coincidență, tocmai citeam în cartea „Pădurea: instrucțiuni de… Citește mai mult
„MAMA ȚAPILOR”
„MAMA ȚAPILOR” Ultima săptămână a lui Cuptor reprezintă pentru căprior punctul culminant al alergatului. Cei cărora vânătoarea nu le e străină, fie și platonic, știu că termenul, consacrat în jargonul cinegetic, definește perioada de împerechere la această specie și se caracterizează printr-o activitate febrilă a masculilor aflați, pe de o parte, în căutarea femelelor apte de reproducere și, pe de alta, preocupați de alungarea rivalilor din împrejurimi. Îndeobște, aceste două deziderate impun un consum considerabil de energie, ceea ce justifică apelativul generic de „alergat”, atribuit întregului sezon al rutului la căprior. Pentru neofiți, cercurile croite prin iarba fânețelor pot căpăta conotații metafizice, fiind, de aceea, cunoscute în popor drept „hore ale ielelor”. În realitate, originea lor este cât se poate de materială, de vreme ce ele constituie rezultatul urmăririi nocturne a căprioarei de către impetuosul țap, extrem de perseverent în dorința lui de însoțire. Așa se face că ritualul nupțial al unei sălbăticiuni poate dobândi un caracter ezoteric, supranatural. Oricum, cine a fost martor la acest spectacol rarisim – eventual, sub scutul fosforescent al lunii pline –… Citește mai mult
„INOROGUL” DIN ȘUȘIȚA
„INOROGUL” DIN ȘUȘIȚA Este îndeobște cunoscut în lumea vânătorilor pasionați de căprior faptul că trofeele țapilor nu ies din comun decât dacă excelează prin mărime sau dacă au un aspect neobișnuit. Cu cât abaterile de la tipicul speciei sunt mai frapante, cu atât este mai apreciată perechea de cornițe în cercul cunoscătorilor. De altfel, în tagma noastră există o anumită emulație în materie de trofee bizare. Pe de altă parte, prezentate la expoziții într-o secțiune separată, panopliile alocate coarnelor atipice de cerb comun, cerb lopătar, căprior ori chiar celor de capră neagră și muflon atrag atenția și reprezintă o oglindă a selecției operate corect pe parcursul desfășurării activității cinegetice. La masculii cervidelor, prezența unui singur corn din cele două (care constituie un caracter sexual secundar) poate avea fie o cauză accidentală și pasageră (coarnele fiind anual caduce), dacă nu este afectat cilindrul frontal, fie una glandulară sau, de asemenea, traumatică, dar cu deteriorarea soclului osos, ambele ireversibile. În cazul anomaliilor rezultate din disfuncții de natură genetică, se impune selecția cu maximă operativitate, înainte de începerea sezonului de împerechere…. Citește mai mult